Dublă identitate – S.K. Tremayne – recenzie

dublă identitate

Am cartea „Dublă identitate” în bibliotecă de aproape un an, dar am tot amânat-o. Citisem recenzii și eram, cumva, terifiată de subiect, deși îmi doream să descopăr povestea. Zilele trecute, însă, i-a venit rândul la citit. Mă bucur că am ajuns să o citesc, dar trebuie să recunosc, spre final, mi-a dat așa fiori, încât începuse să-mi fie frig de-a binelea. Poate o să ți se pară ciudat ce zic, dar detaliile sunt scrise atât de bine, povestea atât de realistă, încât am intrat, efectiv, în mijlocul acțiunii și mi-am însușit trăirile personajelor.

Dublă identitate este un thriller psihologic pe care îl recomand tuturor celor care „gustă” acest gen. Pe alocuri, am fost chiar tentată să cred că autorul a depășit ușor limita de thriller psihologic și s-a îndreptat spre horror – dar asta a fost doar părerea mea, de necunoscătoare a genurilor.

Subiectul este unul sensibil, care te răscolește, mai ales dacă ești părinte. De ce zic mai ales? Pentru că părinții au, în general, teama ca nu cumva copiii lor să pățească ceva sau, Doamne ferește!, chiar să moară. Însă exact asta se întâmplă în romanul „Dublă identitate”.

Dublă identitate – cine este geamăna supraviețuitoare?

Sarah și Angus Moorcroft au două fiice, gemene identice. Deși în general chiar și gemenii au unele trăsături diferite, Lydia și Kirstie sunt perfect identice, inclusiv în ceea ce privește semnele din naștere. Familia perfectă și fericită se destramă în momentul în care una dintre gemene moare. Aceasta este identificată ca fiind Lydia, astfel că este înmormântată. Aparent un accident banal îi aduce micuței sfârșitul.

Confruntându-se cu probleme financiare și cu tragedia decesului fiicei lor, soții Moorcroft vând locuința din Londra și se mută pe insula Eilean Torran, moștenită de la bunica lui Angus. Prin această mutare, ei își doresc să lase durerea în urmă și să îi ofere un mediu propice fiicei lor, pentru a crește așa cum trebuie.

Însă, de îndată ce ajung pe insulă, încep și problemele. Kirstie refuză să mai fie numită astfel, afirmând că ea este, de fapt, Lydia, iar Kirstie este cea care a murit. Comportamentul ei și al câinelui lor îi dă de gândit lui Sarah, care a preferat-o întotdeauna pe Lydia și care o vede pe aceasta în geamăna supraviețuitoare.

Comportamentul micuței devine din ce în ce mai ciudat și mai alarmant. Reușește să își sperie colegii de școală, întrucât pare să vorbească și să se joace mereu cu geamăna ei moartă.

„- Îmi tot spui că este moartă, însă ea se întoarce să se joace cu mine, era acolo, era la școală, se joacă deci cu mine, ea este sora mea, nu contează dacă este moartă, ea este încă aici, încă aici, eu sunt aici, noi suntem aici – de ce tot spui că suntem moarte, când nu suntem, nu suntem, nu suntem.”

Tragedia leagă sau desparte familia?

Chiar dacă le-a rămas o fiică în viață și încearcă din răsputeri să își mențină familia unită, cei doi soți se distanțează rapid unul de celălalt. Fiecare dintre ei își bănuiește partenerul că ar fi vinovat de moartea micuței. Ambii au secrete și ambii au călcat strâmb în căsnicie. Nici măcar mutarea pe insulă nu pare să aibă efectul scontat, astfel că apare ruptura din relație, la scurt timp după ce părăsesc orașul.

În plus, la toată această tensiune din cuplu contribuie și micuța supraviețuitoare, prin comportamentul ei și prin diverse lucruri pe care le spune. Astfel, prin vorbe, geamăna rămasă în viață îi sădește idei și neîncredere în suflet mamei sale.

„Cum face asta? Câte fete cu numele de Lydia pândesc în casa asta? Este o nebunie. Am senzația uluitoare și amețitoare că există două Lydia identice în această casă, jucând jocuri în umbre și frig, printre pânze de păianjen și șobolani, exact așa cum Lydia și Kirstie obișnuiau să joace jocuri în Londra, mai ales în acea ultimă vară: „Eu sunt ea, ba nu, eu sunt.” Râsetele lor copilărești răsunând pe coridor în timp ce o alergam întâi pe una, apoi pe cealaltă, iar ele se ascundeau, încercând să mă dezorienteze.”

Cum se va sfârși povestea lor și dacă vor afla adevărul privind fiica moartă, rămâne să descoperi citind cartea.

Dublă identitate – un thriller psihologic care mi-a dat fiori

Îți spuneam și la început că romanul „Dublă identitate” a reușit să îmi provoace fiori. Pe măsură ce mă apropiam de final și acțiunea a devenit tot mai intensă și mai stranie, am simțit emoția pură a descoperirii adevărului din spatele morții gemenei. Detaliile pe care autorul le-a inserat în poveste par atât de reale, încât nu au cum să te lase impasibil când citești această carte.

Mi-a plăcut nu doar povestea și puterea de convingere a stilului de scriere, ci și modul în care autorul a creat personajele. Fără să dau prea multe detalii, îți spun că, la un moment-dat, ajunsesem să-l urăsc pe unul dintre personaje dar, câteva zeci de pagini mai târziu, părerea mi s-a schimbat la 180 de grade. Iar felul în care s-a „jucat” cu geamăna rămasă în viață este impresionant. A reușit să o creioneze astfel încât cititorul să nu-și dea seama, până la final, care dintre gemene este cea care a supraviețuit.

Așadar, „Dublă identitate” este o carte grozavă, pe care mă bucur că am citit-o, deși subiectul ei este unul sensibil și extrem de trist.

Cumpără cartea „Dublă identitate” de pe Libris sau Elefant.

10 thoughts on “Dublă identitate – S.K. Tremayne – recenzie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: