Skip to content
Skip to content
Evatopia

Evatopia

Transformă-ți utopia în realitate!

  • Home
  • Despre Evatopia
    • Creații
  • Lifestyle
    • Beauty & Fashion
    • Parenting
    • Magie și spiritualitate
  • Diverse
    • Home & Deco
    • În lumea cărților
    • În lumea filmelor
  • SuperBlog
  • Contact
  • Home
  • Diverse
  • Împreună în arte și simțiri

Împreună în arte și simțiri

Eva AncaApril 20, 2023April 20, 2023

Comunicat de presă

Alexandrina Carmen Ene și revista Psychologies anunță lansarea, pe 24 aprilie, la Galeria Galateca, a celei de – a șasea expoziții a artistei: Together under the Sun, curatoriată de Ana Maria Ilie.

Alexandrina Carmen Ene este doctor în psihopatologie și procese creatoare la Université Paris 13 – “Paris Sorbonne Cité”, psihoterapeut, artist. În proiectul său de a fi ghid pe drumul cunoașterii interioare și al stării de bine, revista Psychologies a găsit în artă cel mai bun vehicul: arta le îmbină armonios pe amândouă, sub soarele cuprinzător al spiritului uman.

„Ce leac ar fi mai bun pentru fragmentarea omului modern, din ce în ce mai individualist și mai însingurat, decât să se redeschidă către forme de conexiune profundă cu sine prin artă, prin psihoterapie… și să adauge tușe de bucurie de a fi cu sens… puțin câte puțin, zi de zi!“, spune Alexandrina Carmen Ene.

Terapia prin artă funcționează de când lumea și în ultimul secol a fost intens conceptualizată. Arta – plastică, teatrală, cinematografică – este terenul de explorare a conținuturilor psihice care altminteri întâmpină dificultăți de a fi exprimate în cotidian. Fie că ne exprimăm gândurile rămase sub pragul conștiinței, fie că proiectăm cele mai vii și mai îndepărtate dorințe, arta găsește calea de a le capta din nou și de a ni le livra pentru a fi procesate, integrate, cunoscute și apoi transformate în noi resurse ale personalității noastre.

Pentru a face din trăirea artistică o experiență de cunoaștere psihologică, ghidarea psihologului și/sau psihoterapeutului este esențială.

Alexandrina Carmen Ene, care este totodată artistă și psihoterapeut, ne invită să îi fim alături, să o cunoaștem și să ne descoperim în și prin pictura ei, la expoziția “Together under the sun”, curatoare Ana Maria Ilie, de la Galeria Galateca, Strada C. A. Rosetti nr. 2-4, în perioada 24 aprilie- 6 mai. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc luni, 24 aprilie, de la ora 18.

Expoziția va fi dublată de o serie de evenimente care marchează un spațiu inedit de dialog între arta plastică și psihologie. Pornind de la un armistițiu simplu, dar esențial: psihologia nu explică arta, iar arta nu neagă psihologia, aceste evenimente vor deschide noi orizonturi de experiență participanților:

– Joi, 27 aprilie, ora 19 – “Intuiții despre noi și despre artist în fața unei opere de artă” (dialoguri inedite psihologico- artistice). Invitat: prof. univ. dr. Matei Georgescu, psihoterapeut, doctor în filosofie, doctor în psihopatologie fundamentală şi psihanaliză, Universitatea Paris 7, postdoctorat în cercetare avansată, Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, autor a 15 cărți, în prezent coordonator al programului masteral de Psihologie clinică și intervenție psihologică la Universitatea Spiru Haret din București.

– Sâmbătă, 29 aprilie, ora 16 – “A FI – deconstrucție și construcție de sine prin artă și prin psihoterapie” . Invitată: Aura Acasandrei, psiholog clinician, psihoterapeut psihanalist

– Sâmbătă, 6 mai, ora 16 – “Dacă aș fi operă de artă, ce ar spune corpul meu?” . Invitată: Monica Măgureanu, coach systemic, practician și formator în metoda “Referențialul arhetipurilor personale, practician certificat și intern în “Compassionate Inquiry”

Expoziția constituie un preambul pentru lansarea unei noi serii de experiențe artistice interactive și explorări psihologice create și interpretate de Alexandrina Carmen Ene.

Alexandrina Carmen Ene are multiple formări postuniversitare:

– psihoterapie cognitiv-comportamentală în cadrul Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie cognitiv-comportamentală;

– analiză tranzacțională în cadrul Asociației Române de analiză tranzacțională;

– metoda de comunicare E.S.P.E.R.E, formare realizată de Centrul Adres, Franța și Amaneser S.R.L;

– E.M.D.R (Desensibilizare traumatică prin mișcări oculare, nivelul 1 și 2), formare organizată de Hap, Franța;

– constelații familiale, formare organizată de Asociația Română de Terapii Sistemice Artes și Centre for the Study of Intimate & Social Systems, Anglia;

– AutoTIPI, formare organizată de Centrul Adres, Franța și Amaneser S.R.L.

La toate acestea s-au adăugat peste 500 de ore în alte tipuri de metode de psihoterapie sau de comunicare printre care: gestalt, comunicare nonviolentă, respirație holotropică, EFT.

Detalii pe: www.alexandrinacarmenene.ro

Ana Maria Ilie își împarte timpul între curatoriat independent, organizare târguri de artă și design în cadrul Galeriei Galateca, design de bijuterie contemporană sustenabilă (brandul personal ANA ILIE), poezie (în 2017 a publicat volumul "Radiografia tăcerii") și călătorii.

A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității de Stat din Pitești (Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Franceză) și un Masterat în Istoria și Teoria Artei (UNArte) cu o lucrare despre artistul Teodor Graur și instalația în arta românească de după anul 2000.Ca artist vizual, a expus instalații în cadrul unor proiecte de grup.

Galeria Galateca, cel mai curios ochi deschis spre inima orașului, este totodată unul dintre cele mai longevive spații culturale din București. Galeria privată Galateca s-a născut din dorința și din nevoia de a crea o platformă vie, versatilă, multifuncțională dedicată artei contemporane și designului, ideală pentru proiecte interdisciplinare. Este prima galerie privată din București cu un program multimedia național și internațional, cu un mix dinamic de concepte expoziționale, promovând artiști români și străini, artă și știință, eco-design, sustenabilitate în zona creativă, dar și proiecte curatoriale inovatoare.

Revista Psychologies a sărbătorit, în noiembrie 2022, 15 ani pe piața românească. În paginile ei tipărite își dau întâlnire o pluralitate de specialiști ai domeniului psi, creatori de echilibru interior cu rădăcini în mai multe domenii. La rândul ei curatoare a stării tale de bine, revista știe să împace temele noi care provoacă controverse în rândul contemporanilor cu vederi noi asupra unor laitmotivuri eterne ale spiritului omenesc.

arta, eveniment, expozitie

Post navigation

Previous: Viața mea în librăria Morisaki – Satoshi Yagisawa
Next: „Georgian Legend” revine pe 21 aprilie la Sala Palatului cu un spectacol uluitor de muzică și coregrafie

Related Posts

Trenduri mondiale în slăbirea în obezitate: De la terapii inovatoare la recalibrarea stilului de viață

May 22, 2025May 22, 2025 Eva Anca

Kronospan Design Center, protagonist pe coperta albumului Showroom Design by Igloo

May 20, 2025May 20, 2025 Eva Anca

Virtual Journeys –  Pornește într-o aventură digitală de neuitat la ParkLake!

May 20, 2025May 20, 2025 Eva Anca

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Caută

Newsletter

Abonează-te pentru a primi notificări când apar articole noi.

Thank you!

You have successfully joined our subscriber list.

.

Alzheimer – click pentru comandă

Blondă în acțiune – click pentru comandă

Agenda Motivațională – click pentru comandă

Petale Scrise. Povestiri cu final neașteptat

AbstractVibes.ro

Scriu și pe:

Scriu și pe:

Copyright All Rights Reserved | Theme: BlockWP by Candid Themes.