La momentul când a apărut cartea Fata din tren, toată lumea o lăuda și mi-am propus să o citesc. Am tot amânat, timpul a trecut și am uitat. Apoi am primit-o cadou, nici nu mai știu când, oricum de mult. Am așezat-o în bibliotecă, nefiind o prioritate la momentul respectiv. Timpul a trecut și am uitat că o am. Recent însă, vorbind cu o bună prietenă, îmi povestea încântată de cartea asta și atunci mi-am amintit că parcă o am. Imediat am mers la bibliotecă, am căutat-o și am și găsit-o. Nu a trecut mult timp și am început să o citesc. Iar acum îi sunt recunoscătoare prietenei mele că mi-a adus-o în atenție.
Fata din tren este un thriller exact pe gustul meu. M-a ținut captivă între paginile ei, m-a făcut dornică să dau pagină după pagină, să ajung cât mai repede la final, să descopăr adevărul despre întreaga poveste. M-a ținut în suspans, m-a șocat pe alocuri și mi-a făcut inima să se strângă la anumite scene. Mi-a plăcut și că personajul principal este un personaj cu defecte, un personaj simplu și total opus personajelor „perfecte” pe care le întâlnim adeseori în cărți.
Rachel este fata din tren
Rachel este o femeie suferindă, care în urma eșecului de a avea un copil, a devenit alcoolică. Căsnicia ei s-a destrămat treptat, soțul și-a găsit o altă femeie, astfel că s-a ajuns la divorț. La foarte scurt timp după divorț, Tom, fostul ei soț, s-a recăsătorit cu Anna, amanta din timpul căsniciei cu Rachel, iar acum are și un copil cu noua lui soție. Din cauza problemelor cu alcoolul, Rachel își pierde și locul de muncă. Acum, rămasă fără soț și fără job, rușinată de situație de față cu colega de apartament, se preface zilnic că merge în continuare la muncă.
În drumul ei cu trenul, trece de două ori pe zi pe lângă fosta ei casă, în care a locuit cu Tom. Însă nu aceasta îi atrage mereu atenția, ci o altă casă, aflată câteva locuințe mai încolo. În aceasta locuiește un cuplu, pe care ea și-l imaginează drept cuplul perfect și fericit. I-a botezat Jess și Jason și îi vede mereu pe terasă, apropiați și fericiți.
Într-o vineri, trecând iar cu trenul prin fața casei respective, are parte de o „surpriză”. „Jess” este iar pe terasă, însă bărbatul nu este „Jason”. Noul bărbat o sărută pe „Jess”, iar Rachel se enervează la gândul că femeia dă cu piciorul relației fericite cu „Jason”. Tot stând pe gânduri ce să facă, decide să ia situația în propriile mâini și să-i spună adevărul lui „Jason”, pentru a-l scuti de suferința de a fi înșelat – o suferință pe care Rachel o cunoaște din experiență.
Sâmbătă, beată criță, pornește spre casa celor doi. A doua zi, se trezește buimacă și rănită la cap și la mână. Nu-și amintește nimic din ce s-a întâmplat în seara precedentă, decât că s-a întâlnit cu un bărbat roșcat în tren.
O dispariție misterioasă și implicarea lui Rachel
Poate că nici nu ar conta prea mult pentru Rachel că a uitat iar ce a făcut la beție. Însă contează atunci când află că femeia pe care o vedea mereu din tren și pe care a botezat-o Jess a dispărut sâmbătă noaptea. Femeia, Megan, a plecat de acasă în urma unei certe cu soțul ei, Scott. De atunci, nimeni nu a reușit să mai dea de ea, nu s-au găsit lucrurile ei, iar telefonul și cardurile nu au fost folosite.
Poliția începe o anchetă, iar Rachel se simte nevoită să dea explicații, considerând că imaginea pe care a văzut-o din vinerea de dinaintea dispariției lui Megan ar putea fi cheia pentru descoperirea vinovatului.
Pe măsură ce timpul trece fără ca Megan să fie găsită sau vinovatul descoperit, Rachel devine tot mai implicată în cazul dispariției. Nu o ajută deloc faptul că nu-și amintește nimic din noaptea dispariției lui Megan. În plus, faptul că simte o frică intensă cu privire la acea noapte o sperie și mai mult. Pe parcurs, apar tot mai multe informații despre Megan și lucrurile se complică în anchetă, dar și pentru Rachel.
Fata din tren – un thriller care m-a ținut pe jar
O să vă las pe voi să descoperiți ce s-a întâmplat cu Megan și cine este vinovat în dispariția ei. Eu am citit cartea cu sufletul la gură și am așteptat cu nerăbdare să descopăr adevărul. Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a construit povestea, cum a reușit să mă determine să îmi îndrept suspiciunea când spre un personaj, când spre altul. Și, deși spre final bănuiam deja cine este vinovat în toată povestea, nu puteam să îmi explic ce motiv ar avea.
Așadar, vă recomand să citiți Fata din tren, dacă nu ați făcut-o deja și dacă vă doriți un thriller bun, care să vă țină pe jar.
Cartea Fata din tren de Paula Hawkins poate fi comandată de pe Cărturești, Libris, Librăria Delfin și Cartepedia.
Cu siguranță după recenzia ta vor fi mulți cititori curioși de această carte 😍 Cât de frumos ai povestit esențialul fără a divulga adevărul 😁🥰 Mă bucură faptul ca datorită mie ai ales să o scoți de la “naftalină” și totodată, mă bucură faptul că avem atât de multe lucruri în comun, iar de ceva timp nu doar prietenia din copilărie ne unește ci și cărțile 🥰. Mă bucur că ne avem una pe cealaltă ❤️
Mulțumesc, mândro! Și eu mă bucur de tot, mai ales că ne-am regăsit una pe alta, să zic așa, iar modul în care cărțile ne leagă acum, după atâția ani de prietenie în copilărie, mi se pare fantastic. Abia aștept să ne putem întâlni, să povestim face-to-face despre toate cele! <3
❤️❤️❤️ si eu! Așa vorbim de parcă ne despart câteva continente 🤣 dar uite că prietenia noastră iar își spune cuvântul: stam la câteva străzi distanță și totuși ne înțelegem programul aglomerat și așteptăm cu răbdare ziua în care totuși ne putem întâlni liniștite fără a fi presate de altele … ❤️ Mândră că te am 😘😘😘😘
Da, să știi! 😂 Asta înseamnă prietenie, nu? Și eu sunt tare mândră că te am. Te pupăcesc! ❤️❤️❤️
Mi-a plăcut mult cartea, iar recenzia ta minunata mi-a adus aminte de cât de captivantă este povestea.
Mulțumesc! Mă bucur că ți-am amintit cu drag de ea.
❤️❤️❤️ si eu! Așa vorbim de parcă ne despart câteva continente 🤣 dar uite că prietenia noastră iar își spune cuvântul: stam la câteva străzi distanță și totuși ne înțelegem programul aglomerat și așteptăm cu răbdare ziua în care totuși ne putem întâlni liniștite fără a fi presate de altele … ❤️ Mândră că te am 😘😘😘😘
Foarte mult mi-a plăcut și mie acest thriller.
Ma bucur. Chiar e tare fain.