– Bunico, îmi mai povestești o dată despre cum se scriau cărțile pe vremea ta, înainte ca AI-ul să fie folosit?
– Sigur, Sara! Schimbă-te în pijamale și vino în pat. De îndată ce ești pregătită pentru culcare, îți voi povesti tot ce vrei să știi.
Serile petrecute cu bunica erau preferatele Sarei. În confortul patului său, în camera cu pereți vopsiți în culori vesele și forme jucăușe, Sara se simțea precum o mică prințesă răsfățată de soartă. Bunica ei fusese cândva scriitoare, însă impactul inteligenței artificiale îi zădărnicise orice încercare de a mai ajunge la cititori. Micuța în vârstă de 7 ani adora să audă poveștile spuse de bunica sa. Crescută într-o lume a tehnologiei, în care AI-ul își făcea simțită prezența în viața de zi cu zi a tuturor pământenilor, Sara savura fiecare cuvânt spus de bunica ei.
Când bătrâna începea să povestească, sub ochii fetei se desfășura o poveste desprinsă parcă dintr-o altă lume. Vedea cu ochii minții oamenii stând la calculatoare, tastând frenetic sub impulsul muzei atât de venerate în timpurile vechi. Imaginația sa, hrănită de cuvintele bunicii, o purta pe Sara cu câteva decenii în urmă, pe când oamenii încă mai creau povești din pură inspirație, fără ajutor artificial.
Odată pregătită pentru somn, fetița și-a luat în brațe iepurașul de pluș fără de care nu dormea și s-a cuibărit între așternuturile moi. Imediat, bunica s-a întins alături de Sara și, cu o voce blândă, și-a început depănarea amintirilor:
– Cu decenii în urmă, pe când eram tânără, oamenii încă scriau povești deosebite, din simpla lor imaginație. Unii o numeau muză, alții inspirație divină, însă rezultatul era același: unul care îi fascina pe cititorii de pe întregul mapamond. De la cărți de dragoste, la fantasy, SF, thriller, horror, cărți pentru copii sau cărți de dezvoltare personală, toate își găseau un scriitor care să le transpună pe hârtie.
Fiecare scriitor avea stilul său propriu. Unii se așezau la masa de scris doar când simțeau că îi cuprinde inspirația, alții urmau un program de scris, în urma căruia reușeau să scrie cărți într-un termen-limită auto-propus sau, dimpotrivă, impus de editorii lor. Unii scriitori, pentru a nu-și pierde ideile, le notau fie într-o agendă fizică, fie într-o aplicație de notițe de pe telefon, astfel încât, de îndată ce reușeau să găsească timpul pentru a se așeza la calculator sau laptop, să poată să dezvolte ideile în viitoarele lor cărți.
Editurile, precum Editura NICULESCU, alegeau cu grijă cărțile care urmau a fi publicate. Editorii se ocupau cu mare atenție de fiecare carte în parte și lucrau, adeseori, umăr la umăr cu autorii pentru a se asigura că în mâinile cititorilor vor ajunge doar cărți bune.
Unele cărți erau atât de apreciate de cititori, încât deveneau bestseller și erau vândute în milioane de exemplare, în diverse țări ale lumii. Așa a fost și cartea „Femei care aleargă cu lupii. Poveşti şi mituri ale arhetipului femeii sălbatice”, scrisă de Dr. Clarissa Pinkola Estés, o carte de dezvoltare personală care explorează natura feminină sălbatică, autentică, prin intermediul miturilor, poveștilor populare și arhetipurilor și care a avut un puternic impact asupra femeilor din întreaga lume.
Fetița căzu pe gânduri la auzul celor povestite de bunica sa și o nouă idee îi răsări în minte.
– Bunico, dar pentru cărțile din alte domenii, cum e și cea de care ai pomenit, cum aveau scriitorii imaginație să le scrie?
– Cărțile de dezvoltare personală, de exemplu, erau scrise de autori care au trecut prin diverse experiențe sau care au învățat mult în domeniul despre care scriau. Chiar și ei erau inspirați să scrie cărțile respective într-un fel care să îi facă pe cititori să se simtă apropiați de carte și de autorul ei. Cât despre detaliile științifice, pentru acestea se documentau din cărți sau, în unele cazuri, de pe internet. Chiar și autorii cărților de ficțiune se documentau uneori, pentru a se asigura că păstrează atmosfera și stilul specific perioadei despre care scriau.
– Și cum puteau să se documenteze înainte să apară AI?
Crescută într-o lume în care inteligența artificială era folosită la scară largă, în orice domeniu, pentru Sara era greu de imaginat viața de pe vremea bunicii.
– Ehei, draga mea nepoată, se documentau din cărți sau căutau pe motoarele de căutare informațiile pe care le voiau, apoi alegeau surse cât mai sigure din care să își culeagă informațiile. Dar, dacă tot ai adus vorba de AI, o să îți spun cum a influențat inteligența artificială parcursul literaturii.
La început, AI-ul a fost extrem de controversat. Unii au început să îl folosească rapid și să își ușureze astfel munca, scurtând timpul de lucru necesar scrierii articolelor, de exemplu. Alții, în schimb, au văzut în AI un dușman care urma să le fure locurile de muncă. N-a durat prea mult până au început să apară cărți scrise cu ajutorul AI și, odată cu acestea, au apărut numeroase discuții pe tema creativității, originalității textelor și chiar a reputației autorilor.
Timpul a trecut și tot mai mulți autori au început să folosească inteligența artificială pentru cărțile lor. Treptat, tot mai multe persoane care și-au dorit să scrie cândva o carte s-au lăsat cuprinse de febra scrisului cu AI-ul, astfel că oricine putea deja scrie și publica o carte. Creativitatea și inspirația, muza, nu mai erau o condiție pentru a putea scrie cărți.
Și, pe măsură ce numeroși oameni au început să folosească AI-ul pentru a scrie cărți atât de ficțiune, cât și de nonficțiune, s-au întâmplat două lucruri. Primul a fost că AI-ul s-a dezvoltat într-atât de mult, încât putea scrie orice îi cereai. Al doilea a fost că lumea nu mai avea încredere în cărțile apărute. Cititorii deveniseră suspicioși chiar și cu privire la cărțile scriitorilor favoriți, crezând că oricine ajunsese deja să folosească AI-ul pentru a-și scrie cărțile. E adevărat că mulți făceau asta, dar încă mai erau scriitori care își foloseau doar talentul și imaginația pentru a scrie cărți… totuși, aceștia nu au mai avut succes.
La neîncrederea dobândită au contribuit și diversele platforme de verificare a textelor scrise. Acestea promiteau că verifică textele pentru a detecta care sunt scrise cu AI, însă s-a dovedit că și ele greșeau. Unele arătau că textele erau scrise 100% cu AI, deși acestea fuseseră scrise înainte de apariția inteligenței artificiale, în timp ce altele arătau că sunt scrise 100% uman, deși textele fuseseră anume scrise cu AI pentru a testa veridicitatea platformelor respective.
Într-o piață suprasaturată de cărți, unele de calitate bună, altele de calitate îndoielnică, tot mai mulți cititori renunțau la vechea lor plăcere, neștiind care cărți sunt scrise de autori și care cu ajutorul inteligenței artificiale.
– Nu înțeleg de ce au renunțat cititorii să mai citească. Nu e important ca povestea să fie frumoasă, chiar dacă a fost scrisă de AI?
Bunica privi chipul dulce al nepoatei sale, îngândurat de întrebarea profundă pe care tocmai i-o adresase. Ochii bunicii s-au luminat cu o nostalgie aparte, gândul ducând-o în trecut, pe când cărțile aveau un farmec aparte, fiecare purtând amprenta unică a scriitorului său. Știa că Sara s-a născut într-o lume complet diferită, în care AI-ul însoțea fiecare aspect al vieții, de la școală la timp liber, dar voia să îi transmită micuței o mică parte din farmecul cărților de pe vremuri.
– Contează, într-o oarecare măsură, însă adevărata frumusețe a unei cărți vine tocmai din trăirile scriitorului. Când încă oamenii își scriau singuri cărțile, reușeau să transpună în acestea o bogăție de emoții, trăiri și sentimente. Când citești o poveste scrisă în totalitate de un om, simți că acesta a trăit cu adevărat ceea ce a scris, îi simți sufletul în fiecare frază sau cuvânt, poți vedea cu ochii minții fiecare zâmbet, lacrimă, ezitare, bucurie sau suferință din carte. Însă, odată ce oamenii au început să scrie folosindu-se de AI, toate acestea au început să se piardă, iar cărțile păreau toate lipsite de suflet. Și nu doar păreau, ci erau! Pentru că, oricât s-ar strădui tehnologia să emită sentimente umane, atât rămâne: tehnologie, robot!
Problema reală, draga bunicii, a fost aceea că mulți autori au început să scrie cărți doar cu ajutorul inteligenței artificiale. Probabil că, dacă lucrurile rămâneau mai umane, alta ar fi fost literatura acum. Dacă scriitorii ar fi folosit AI doar pentru a primi idei noi, pentru a ieși din impas atunci când se confruntau cu un blocaj al scriitorului, cu siguranță lucrurile ar fi mers excelent. Însă, într-o lume în care majoritatea cărților se scriau deja aproape în totalitate cu inteligența artificială, s-a pierdut tocmai esența lecturii.
Sara își strânse iepurașul de pluș în brațe și se uită cu ochii mari la bunica, încercând să înțeleagă.
– Bunico, dar nu ar putea AI-ul să învețe să scrie astfel, să transmită toate acele emoții? Nu ar putea să înceapă să simtă la fel ca un om?
– Poate că ar putea să învețe să imite sentimentele, însă, chiar și așa, ar fi diferit. La fel cum doar o floare vie emană parfum, nu și una artificială, și cărțile scrise de oameni transmit emoții pe care cărțile scrise cu inteligența artificială nu ar putea vreodată să le facă să pară reale. Este exact ca și cum ai încerca să scrii o scrisoare de dragoste, fără să fi simțit vreodată fiorii iubirii.
Poveștile deosebite se nasc din sufletul unui scriitor care a simțit atât fericire, cât și tristețe. Adevăratele povești sunt cele în care un om își pune sufletul, în care răzbat dintre rânduri experiențele pe care autorul le-a trăit pe propria sa piele, iar acest lucru este imposibil de realizat de către AI.
– Și dacă e așa, de ce au început oamenii să scrie cu AI?
– Pentru că AI-ul le-a oferit șansa la care mulți doar visau: aceea de a putea scrie cărți. Inteligența artificială nu duce niciodată lipsă de idei, nu se confruntă cu blocajul scriitorului și, mai ales, are nevoie de foarte puțin timp să scrie o carte. Înainte de apariția acestuia, scriitorii lucrau luni sau chiar ani de zile la o singură carte, iar AI-ul a revoluționat complet scrisul cărților, oferindu-le oamenilor posibilitatea de a scrie o carte în doar câteva ore sau zile.
– Crezi că oamenii vor mai scrie vreodată cărți fără ajutorul AI? Adică să le scrie, dar și cititorii să fie dispuși să revină la citit, știind că acele cărți sunt scrise iar de oameni?
– Lumea are nevoie de povești. Mituri, legende, povești de tot felul au existat de când lumea. Cred – sau sper – că oamenii vor reveni cândva la scris și citit, așa cum era înainte de apariția inteligenței artificiale. Nădăjduiesc că, într-o bună zi, oamenii se vor trezi că au nevoie de povești adevărate, scrise din tot sufletul, în care să se regăsească fiecare cititor, iar atunci când asta se va întâmpla, scriitorii vor scrie din nou cărți din imaginația lor, iar cititorii vor reveni cu drag la plăcerea uitată a lecturii.
Poate chiar tu, când vei fi mare, vei reuși să readuci scrisul uman în trend. Poate vei avea succes în a educa oamenii să folosească AI-ul doar pentru obținerea de idei și informații care să îi ajute pe scriitori să iasă din blocajul scriitorului și, astfel, să faci ca literatura să prindă iar viață.
Sara zâmbi, pe măsură ce ochii ei se închideau, cuprinși de somn. Mulțumită de povestea bunicii și discuția cu aceasta, micuța adormi, visând la momentul în care va reuși să readucă scrisul în mâinile scriitorilor și cărțile în sufletele cititorilor.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2024.
Sursa foto: Pixabay
Super articolul! Mi-a placut maxim! Daca il dezvolti inca putin as zice ca poti chiar sa publici si o carte pornind de la aceasta idee 😉 Ce zici? Iei in considerare sugestia? 🙂
Mulțumesc! Cred că ar merge și transformată într-o carte. 🙂