Comunicat de presă
Studiile au arătat că femeile cu niveluri ridicate de stres cronic tind să cadă în capcana alimentației emoționale. Pe lângă răspunsurile psihologice la stres, pot exista și răspunsuri fiziologice. În timpul unui eveniment stresant, organismul eliberează cortizol, un hormon care ajută organismul să se protejeze. Cu toate acestea, dacă nivelurile de cortizol sunt crescute pentru o perioadă mai lungă de timp, cum ar fi în timpul factorilor de stres repetați și constanți, acest lucru poate duce la creșterea consumului de alimente, depozitarea grăsimilor și creșterea în greutate.
Stresul este un declanșator comun pentru persoanele care mănâncă pe fond emoțional, deoarece există extrem de multe circumstanțe în viața de zi cu zi care provoacă stresul și anxietatea și care duc la supraalimentare. Unii factori de stres vin din interior, cum ar fi stresul pe care îl punem pentru a fi perfecți sau anxietatea pe care o simțim atunci ne confruntăm cu o problemă pe care o avem cu un prieten sau un membru al familiei. Alți factori de stres vin din afară, cum ar fi cerințele locul de muncă, problemele medicale, obligațiile familiale și presiunea socială din partea prietenilor. Unii factori de stres sunt sub controlul nostru, iar alții nu.
Cori Gramescu, nutriționist și instructor de pilates explică de ce mâncam atunci când suntem stresați, cum ne afectează alimentația emoțională greutatea și sănătatea și ce schimbări putem face pentru a gestiona eficient stresul și pentru a ne echilibra meniul alimentar.
„Foarte multe dintre cititoarele mele îmi scriu, la începutul sezonului rece, că simt că sunt mult mai afectate de stres și asta le perturbă inclusiv planurile alimentare. În mod obiectiv, revenirea din vacanță și contactul direct cu responsabilitățile de zi cu zi și agitația de început de an scolar reprezintă în sine un motiv de stres important. În plus, dacă peste vară lucrurile sunt mai curând domoale în majoritatea sectoarelor de activitate, odată cu luna septembrie lumea revine la munca având motoarele turate pentru proiectele de pe final de an. Nici scăderea temperaturii și nici vremea mai puțin însorită nu ajută prea tare să ne echilibram energia, așa că pare că avem toate motivele să resimțim puternic efectele stresante ale vieții de zi cu zi.”.
5 moduri de a gestiona eficient alimentația bazată pe stres
Pentru a obține controlul asupra consumului alimentar cauzat de stres, trebuie să controlăm în primul rând nivelul de stres. Cel mai bun mod de a face față stresului este să abordăm situațiile actuale cu calm și în același timp, să învatam să fim pregătiti să facem față situațiilor stresante din viitor înainte ca atât problema, cât și comportamentul alimentar să scape de sub control. Așadar, iată 5 pași care ne pot ajuta să gestionăm stresul și să evităm excesul alimentar cauzat de acesta :
1. Schimbarea mentală
„Prima schimbare pe care te invit să o faci este una mentală. Ni se spune prea des că ar trebui să nu ne mai stresăm și dacă urmărim o mare parte dintre celebritățile din social media, pare că trăiesc pe un fel de norișor roz. Aceste tipuri de mesaje nu fac decât să creeze presiune suplimentară din cauza sentimentului că nu reușim noi să ne organizăm suficient de bine. În realitate, stresul este dintotdeauna parte din viața noastră și până la un punct ne ajută să fim mai eficienți, mai productivi și să ne ferim de pericole. Problemele apar când zilele noastre sunt tot mai imprevizibile și noi începem să tot sacrificăm din timpul și resursele noastre pentru a gestiona provocările zilnice, fără să ne reîncarcăm bateriile din nimic. Așadar, prima schimbare de la care poți începe să te echilibrezi este să faci o lista de lucruri care îți plac, pe care le găsești satisfăcătoare și care îți încarca bateriile. Gândește-te atât la evenimente mai semnificative – o vacanță sau un city-break, ori o achiziție a unui produs pe care ți-l dorești de mult, dar și la activități mici, pe care să le poți cultiva constant. Avem nevoie de minim 5 motive de bucurie și satisfacție în fiecare zi ca să putem trai echilibrat, așa că asigură-te că în fiecare zi prioritizezi aceste 5 comportamente care îți plac, din care să îți iei energie și să îți refaci resursele sufletești. Pe lista mea se află cafeaua băută dimineața cu iubitul meu, faptul că mă joc cu cățelușul meu atunci când ieșim la plimbare, bucuria de a-mi îngriji unghiile, dar și placerea de a face sport și de a mă îngriji de florile mele. Când reușesc să plec în câte un weekend din oraș mă bucur să vizitez locurile noi și de asemenea îmi place să ies ocazional la restaurant, la o cină romantică. Te asigur că obiceiul de a-ți cultiva placerea cu intenție te va ajuta să te întărești în fața stresului și să te echilibrezi emoțional.”, recomandă Cori Gramescu.
2. Un program de odihnă eficient
„A doua schimbare extrem de importantă se referă la somn – nu poți face față stresului și nu poți modifica aproape nimic în obiceiurile tale alimentare dacă ești frântă de somn și te bazezi pe cafea că să reziști până seara. Adulții au nevoie de minim 7 ore de somn odihnitor pe noapte, iar atunci când traversăm perioade intense și solicitante, sistemul nostru nervos are nevoie de până la 9 ore de somn că să se refacă. Deși pentru majoritatea oamenilor pare imposibil să reușești să dormi 9 ore pe noapte, putem totuși să ne susținem organismul prioritizand calitatea somnului nostru. Ca să ne odihnim profund e foarte important să evităm expunerea la lumina puternică sau albastră cu 2-3 ore înainte de somn. Cu cât petrecem mai puțin timp la televizor, sau cu ochii lipiți de ecranul laptopului sau al telefonului după ora 20.00, cu atât avem mai multe șanse să ne odihnim mai profund. De asemenea, pentru un somn odihnitor e important să luăm ultima masă cu 3-4 ore înainte de a merge la culcare. Ideal este să limităm alcoolul și nicotina înainte de a merge la culcare, pentru că ambele ne perturbă somnul. Este important să dormim într-o încăpere întunecoasă, liniștită și răcoroasă – temperatura ideală pentru somn este undeva în jurul a 18-20 de grade. Utilizarea măștilor de somn, a dopurilor pentru urechi și aerisirea camerei de somn pentru 5 minute înainte de a merge la culcare ne ajută de asemenea să ne odihnim eficient. Încercați să dormiți cel puțin 6.5 ore pe noapte, de preferință în intervalul 22.00-07.00 pentru a respecta ritmul circadian de funcționare a sistemului nervos.”
3. Nu săriți peste micul dejun
„A treia schimbare se referă în sfârșit la mâncare – nu sări peste micul dejun! Poate că ai auzit despre Intermittent fasting și crezi că e o scurtătură către slăbire rapidă, dar adevărul este că pentru majoritatea femeilor micul dejun este foarte important în stabilizarea senzației de foame și gestionarea poftelor alimentare. Un mic dejun consistent, bogat în proteine și fibre te vă ajuta să limitezi efectele stresului și să îți stabilizezi apetitul într-un palier normal. Dintre combinațiile alimentare care țin foarte bine de foame poți alege iaurt grecesc cu fructe de pădure și fulgi de cereale fără zahăr, oua cu legume și rondele de orez, perle de brânză cu pâine de secară și legume sau mezeluri naturale crud-uscate de pui, curcan sau peste mâncate cu pâine integrală cu maia și legume.”, recomandă nutriționistul.
4. Organizarea programului de muncă
„A patra schimbare se referă la modul în care îți organizezi programul de muncă. Ca să gestionezi eficient stresul, încearcă să te ridici de la birou la fiecare oră și preț de 5-10 minute să te deconectezi de situatile de muncă. Poți merge să îți iei apă și să îți permiți 1-2 minute în care să te uiți pe geam și să faci exerciții de respirație. Sau coboară până în fața clădirii în care lucrezi, folosind scările. Ori pur și simplu oprește-te din activitatea la calculator și fă câteva mișcări de stretching pentru gât, umeri și spate și scutura-ți mâinile că să eliberezi tensiunea din corp. Ideal este să alternezi episoadele de lucru intens de 30-50 de minute cu câteva minute de pauză în care să cauți să îți miști corpul și să te relaxezi.”
5. Activitatea fizică
„În final, a cincea schimbare se referă la activitatea fizică. Mișcarea este una dintre cele mai eficiente modalități de a combate stresul și a te echilibra inclusiv emoțional. Fie că mergi la sală sau faci antrenamentele online, începe să faci măcar 15 minute de mișcare în fiecare zi . Pot fi sesiuni scurte de yoga, mers alert în parc, programe de sport de pe youtube sau antrenamente în adevăratul sens al cuvântului. Când faci mișcare constant ajuți corpul să reducă rezistența la insulină, inflamația și tensiunea musculară acumulate din cauza stressului. Mai mult decât atât, mișcarea fizică de intensitate moderată, practicată constant, reglează apetitul, stabilizează nivelurile de energie de peste zi și te ajută să te relaxezi. Este suficient să fie o sesiune lejeră de mișcare pentru a te ajuta să te eliberezi de stres.”
În perioadele stresante, este mai important ca niciodată să ținem cont de sănătatea generală. Consumul de alimente hrănitoare este doar o parte a modului de a ne menține sănătosi și fericiți. Dacă vă confruntați cu nesiguranțe, probleme de imagine corporală sau anxietate, folosiți acest timp pentru a promova o relație nouă și sănătoasă cu mintea și corpul.
„Sfaturile mele au mai curând de-a face cu schimbări în stilul de viață, de la odihnă până la prioritizarea placerii și decizia de a-ți alinia cu intenție obiectivele de zi cu zi cu dorințele tale pe termen lung. Până să ajungem să vorbim despre ce alimente te scapă de pofta de dulce sau ce meditație poți încerca pentru a te relaxa, e foarte important să ai un fundament solid pentru a face față stresului, iar acest fundament pleacă de la lucrurile de baza de mai sus. Deși sunt aspecte absolut esențiale pentru a deveni rezilienti în fața stresului, din păcate de prea multe ori le ignorăm complet. Dintre sisteme de dietă, planurile alimentare de inspirație mediteraneană sunt foarte eficiente în gestionarea stresului și în limitarea tentației de a mânca din cauza acestuia. Aportul crescut de legume și fructe, mesele bogate în cereale integrale, proteinele slabe – carne de pasăre și pește- și condimentele naturale folosite din abundență fac din acest tip de meniu o soluție extrem de savuroasă și ușor de implementat în meniurile zilnice. Meniurile mediteraneene sunt bogate în acizi grași omega 3, antioxidanți și polifenoli care îți protejează corpul în fața supra-solicitării date de stres. Dintre suplimentele care te ajută să gestionezi mai ușor stresul îți recomand să te documentezi despre magneziu, zinc, ashwaganda și 5-HTP. Melatonina și GABA te pot ajuta să ai un somn mai odihnitor. Însă până la suplimente este esențial să ai un meniu zilnic echilibrat, pe care să îl ții pe termen lung. Poți urma un plan alimentar inspirat de meniul mediteran personalizat pentru nevoile tale metabolice cu ajutorul platformei yummdiet, acolo unde oferim 3 categorii de meniuri care se bazează pe ingrediente mediteraneene . Primul este meniul mediteranean de slăbire, al doilea este meniul de slăbire pentru menopauză și al treilea este meniul de menținere pentru menopauză. Primul plan alimentar este destinat femeilor care doresc o dietă de slăbire echilibrată, ușor de ținut, cu multe fructe și alimente ușoare și dietetice. A doua categorie de meniuri este creată pentru femeile care se apropie de jumătatea vieții și au nevoie de un plan alimentar care să reducă riscul de boala cardiovasculară și afecțiuni digestive prin alimentație adaptată nevoilor metabolismului în această etapă de viață.”, conchide Cori Gramescu.
Dacă treceți printr-o perioadă stresantă și aveți nevoie de un program de management al greutății individualizat, care să evalueze corect necesarul energetic în mod individual, puteți accesa programele realizate de Cori Gramescu, disponibile pe platforma yummdiet.com.
Despre Cori Grămescu
Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates a reușit de-a lungul unei cariere de 17 de ani să ajute peste 35.000 de oameni să-și schimbe viețile, să ajungă la greutatea dorită, fără epuizare și fără înfometare.
Anul acesta a lansat prima sa carte – “Vindecarea relației cu mâncarea și cu propriul corp”. O poveste personală despre sănătate și echilibru, o carte cu recomandări și sfaturi atât din zona de sport, cât și din zona de nutriție, dar și prima carte din România cu un cerc de suport pentru toți cititorii.
Mai mult decât o carte despre nutriție, este povestea unui om care s-a luptat cu kilogramele în plus și a câștigat, o invitație deschisă pe care Cori o lansează tuturor cititorilor care vor să descopere secretele pentru un trup sănătos și o inimă bucuroasă. În carte veți descoperi răspunsuri la întrebări despre cum și ce trebuie să mâncam, dacă vrem să fim în formă, despre cum putem alege obiective realiste pentru transformare, dar și despre modul în care stresul ne afectează digestia sau despre cum putem pune capăt mâncatului emoțional.