Skip to content
Skip to content
Evatopia

Evatopia

Transformă-ți utopia în realitate!

  • Home
  • Despre Evatopia
    • Creații
  • Lifestyle
    • Beauty & Fashion
    • Parenting
    • Magie și spiritualitate
  • Diverse
    • Home & Deco
    • În lumea cărților
    • În lumea filmelor
  • SuperBlog
  • Contact
  • Home
  • Diverse
  • Festivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a cincea, va avea loc pe 17 și 18 iunie, la Târgul Drăgaica din Buzău

Festivalul Național Concurs de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a cincea, va avea loc pe 17 și 18 iunie, la Târgul Drăgaica din Buzău

Eva AncaJune 14, 2023June 15, 2023

Comunicat de presă

Ajuns la cea de a cincea ediție, Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, va avea loc în zilele de 17 și 18 iunie, pe scena Târgului Drăgaica, Buzău.

Evenimentul este organizat în fiecare an de către Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Primăria Municipiului Buzău, în memoria regretatului artist Benone Sinulescu, simbol al muzicii populare românești care s-a stins din viață în luna noiembrie a anului 2021. Marele artist a lăsat în urma sa o colecție veritabilă de cântece populare de referință, pentru care milioane de români l-au iubit, l-au ascultat și l-au admirat. Dintre acestea amintim melodii precum „Radu mamii, Radule”, „Un bujor și-o garofiță” sau „Măi Buzău râu înspumat”. Cariera sa muzicală a fost apreciată, de asemenea, pentru colaborările muzicale de succes pe care le-a avut de-a lungul timpului cu numeroși artiști precum Irina Loghin sau trupa etno Ro-mania.

În cele două zile în care se va desfășura Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, pe scena celui mai târg atestat documentar din Romania, Drăgaica, vor urca unii dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii populare românești.

În prima zi a festivalului progamul va cuprinde recitaluri ale artiștilor consacrați, Laura Lavric, Niculina Stoican, Florin Vasilică, Nemuritorii, Radu Ciordaș, Ionica Stan sau Fetele din Botoșani, dar și ale câștigătorilor Marelui premiu al Festivalului, Ansamblul Drăgăicuțele, Ionut Cocoș, Ziana Bîrdeanu, Daniel Breban, artiști tineri,ce bat la porțile afirmării. Ziua va avea ca eveniment de marcă spectacolul oferit de Ansamblul de Muzică și Dansuri Populare Bulgare, considerați a fi unul dintre cele mai bune ansambluri private din Europa, ce vin de la Sofia să ne arate de ce până și celebrul artist englez, Ben Cross și-a dorit să participe la producțiile lor artistice, acesta jucând în producția celor de la Bulgare, „A Opta Minune a Lumii” rolul unui jurnalist irlandez ce cutreieră Bulgaria, alături de compozitorul maghiar, Bela Bartok, interpretat de Atanas Srebrev, artistul bulgar cu cea mai strălucită carieră în industria de film americană.   , Nicolae Datcu, Traian și Valeria Ilea.

Programul Galei Laureaților din cea de-a doua zi va fi urmat de recitaliuri  artistice de excepție susțiunute de Nicolae Botgros și Orchestra Lăutarii, Traian și Valeria Ilea, Vali Boghean Band, Mihai Ciobanu, Adrian Naidin, Emilia Dorobanțu, Nicolae Datcu, Ilie Caraș,  Lilia Roșca, Mihaela Tabură și Adriana Stuparu.

Programul artistic al celor două zile de festival va începe in jurul orei 17:00 și le va oferi tuturor celor prezenți oportunitatea să petreacă în compania artiștilor până după ora 22:00. Prezentatorul festivalului, Sorin Ghilea, va întreține atmosfera pe parcursul celor două zile, iar cunoscutul prezentator de televiziune, Dan Negru,  va prezenta Gala de premiere, în calitate de invitat special, așa cum a făcut-o încă de la prima ediție a festivalului.

Ca și la ediția precedentă, Concursul de Muzică Populară „Benone Sinulescu” al cărui scop este acela de a descoperi noi talente, se va desfășura în peroada 17-18 iunie și va fi găzduit de Teatrul George Ciprian din Buzău, sâmbătă între orele 10:00 – 17:00.

Premiile concursului vor fi anunțate la scena mare a festivalului în cadrul festivității de premiere, duminică,  18 iunie, cu ora 17.00

Și in acest an, participanții sunt interpreți amatori din toată țara, cu vârste până la 30 de ani.

Concursul cuprinde trei secţiuni:

• solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până la 12 ani);

• solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani);

• solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16  și 30 ani).

Câștigătorii Concursului de Muzică Populară ”Benone Sinulescu”, ediția a V-a, vor fi validați de membrii juriului, compus din: Traian Ilea, Adrian Naidin, Nicolae Datcu, Ilie Caraș, Radu Ciordaș, Teodor Isaru și Adriana Stuparu.

Scurt istoric

Benone Sinulescu la data de 18 noiembrie 2021 s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani.

Născut pe 24 mai 1937, Benone Sinulescu a început să cânte încă din adolescenţă.

A debutat discografic în 1967, cu albumul omonim şi cel mai recent, în 2011, a lansat un disc de colinde.

În decembrie 1967, i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite şi îndelungată activitate artistică”, prin  decret al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.

Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Benone Sinulescu, pe 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.

El i-a conferit pe 7 februarie 2004 şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Benone_Sinulescu
eveniment, muzica

Post navigation

Previous: #ObezitateaUcide – o campanie de educație și conștientizare împotriva obezității, inițiată de Sweeteria și nutriționistul Ionut Ignat
Next: Academia Open Tribe invită copiii să descopere arta leadership-ului și a responsabilizării în cadrul taberei de vară, Maratonul Financiar

Related Posts

DJ KHALED ȘI SAM HARTMAN, ÎMBRĂCAȚI ÎN TOMMY HILFIGER ÎN TIMPUL UNUI WEEKEND SAILGP PLIN DE ADRENALINĂ ÎN NEW YORK   

June 11, 2025 Eva Anca

Madrí Excepcional devine berea oficială a festivalului UNTOLD 2025

June 6, 2025 Eva Anca

Retreat Wisdom: O călătorie transformațională spre autenticitate, natură și comunitate

June 5, 2025June 5, 2025 Eva Anca

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Caută

Newsletter

Abonează-te pentru a primi notificări când apar articole noi.

Thank you!

You have successfully joined our subscriber list.

.

Alzheimer – click pentru comandă

Blondă în acțiune – click pentru comandă

Agenda Motivațională – click pentru comandă

Petale Scrise. Povestiri cu final neașteptat

AbstractVibes.ro

Scriu și pe:

Scriu și pe:

Copyright All Rights Reserved | Theme: BlockWP by Candid Themes.