Skip to content
Skip to content
Evatopia

Evatopia

Transformă-ți utopia în realitate!

  • Home
  • Despre Evatopia
    • Creații
  • Lifestyle
    • Beauty & Fashion
    • Parenting
    • Magie și spiritualitate
  • Diverse
    • Home & Deco
    • În lumea cărților
    • În lumea filmelor
  • SuperBlog
  • Contact
  • Home
  • Diverse
  • Expoziţie de sculptură: RETROSPECTIVĂ Teudoru-Teofil Doagă, pe 7 Noiembrie 2024, în cadrul Festivalului Ion Dacian

Expoziţie de sculptură: RETROSPECTIVĂ Teudoru-Teofil Doagă, pe 7 Noiembrie 2024, în cadrul Festivalului Ion Dacian

Eva AncaNovember 5, 2024

Comunicat de presă

(București, 5 noiembrie 2024) – Festivalul Ion Dacian concretizat într-o săptămână dedicată iubitorilor de artă și cultură include în seara de 7 noiembrie vernisajul expoziției “Retrospectivă”, o incursiune emoționantă în creația și viață artistului Teudoru-Teofil Doagă. Expoziţia include 32 de lucrări emblematice din creaţia sculptorului ce vor rămâne expuse în foaierul Teatrului până pe 31 decembrie.

Vernisajul va însemna posibilitatea de a viziona în premieră lucrările, chiar sub îndrumarea autorului, într-un captivant moment ghidat ce va dezvălui aspecte inedite ale procesului de creaţie şi semnificaţii ascunse ale formelor expuse şi va fi completat de un recital de muzică de cameră susţinut de ansamblul cameral al elevilor Colegiului Naţional de Muzică „George Enescu.”

Expoziția „Retrospectivă” este o celebrare a artei și dezvoltării umane. Ea aduce în fața publicului lucrări reprezentative, care reflectă atât influențe brâncușiene, cât și propriile căutări și trăiri ale artistului la vârsta de 66 de ani. Tema centrală a expoziției este evoluția emoțiilor și a stărilor umane, fiecare sculptură fiind o mărturie a unei perioade din viața artistului. Printr-o abordare minimalistă, Doagă redă profunzimea sentimentelor prin eliminarea detaliilor fizionomice, aducând în prim-plan trăiri precum deznădejdea, visarea, fericirea și însingurarea.

„Împărtășirea emoțiilor mele, prin aceste sculpturi, este un act de curaj și vulnerabilitate. Fiecare lucrare dezvăluie o parte din mine, o trăire, o amintire. Sper că privitorii să regăsească în ele nu doar povestea mea, ci și propriile lor stări și emoții”, a declarat Teudoru-Teofil Doagă.

De-a lungul carierei sale, lucrările lui Teudoru-Teofil Doagă au ajuns în colecții importante, atât în țară, cât și în străinătate, fiind apreciate de personalități precum Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, și Nadia Comăneci.

Publicul este așteptat la vernisajul din 7 noiembrie, ora 19:00, pentru a descoperi universul creativ al unui artist ce îmbină tradiția cu modernitatea, oferindu-ne o perspectivă unică asupra complexității umane prin sculptură. Intrarea este gratuită, în baza unei rezervări efectuate pe Ticketstore.ro.

Născut în 1️958  în Asău, județul Bacău, Teudoru-Teofil Doagă este un sculptor ce a contribuit la peisajul artistic românesc prin opere ce îmbină tradiția cu simplitatea formelor moderne. Absolvent al Școlii Populare de Artă Bacău, secția Sculptură, artistul s-a format sub îndrumarea profesorului Dumitru Huțanu, care l-a introdus în tainele sculpturii brâncovenești şi a celei contemporane.



Despre Teudoru-Teofil Doagă

Teudoru-Teofil Doagă s-a născut în 1958 în Asău, județul Bacău. A absolvit Liceul de Construcții, secția Arhitectură, în 1978, urmând ulterior Școala Populară de Artă din Bacău, secția Sculptură, unde s-a specializat în sculptură brâncovenească sub îndrumarea profesorului Dumitru Huțanu. De-a lungul carierei sale, a participat la numeroase tabere de creație, colaborând cu artiști renumiți precum Crăiță Mândră Vasile și Dumitru Garea. Operele lui Teudoru-Teofil Doagă au ajuns în mâinile unor personalități, importanți oameni de afaceri şi şefi de stat, cum sunt Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, și sportivă Nadia Comăneci. Sculpturile sale explorează complexitatea emoțiilor umane, fiind caracterizate de o combinație de influențe clasice și minimalism modern, cu o puternică inspirație brâncușiană.

Programul complet al Festivalului ION DACIAN este următorul:

 – 5 Noiembrie, ora 19:00 – Tur Ghidat al teatrului, o ocazie perfectă pentru a descoperi secretele din culise – BILETE EPUIZATE

– 6 Noiembrie, ora 19:00 – lansare de carte Alexander Hausvater. Evenimentul va include și un moment artistic special, menit să adauge un strop de magie serii.

– 7 Noiembrie, ora 19:00 – Expoziția Retrospectivă a lui Teudoru-Teofil Doagă, unde fiecare piesă spune o poveste unică. Evenimentul va include și un scurt moment artistic, îmbinând vizualul cu performanța pentru o experiență și mai captivantă.

– 8 Noiembrie, ora 19:00 – ritmurile vibrante ale serii “Tango Passion” ne vor purta în lumea pasională a dansului, în cadrul intim al Operetei Lounge.

– 9  Noiembrie, ora 18.00 – musicalul “Rebecca” – spectacol aflat în topul preferinţelor publicului.

– 10 Noiembrie, ora 19:00 – Premieră   “Musical Evolution“, un spectacol concert în premieră, o călătorie prin istoria evolutivă a musicalului, aducând pe scenă momente de neuitat din opere celebre.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea curentă vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

Festivalul Ion Dacian, sculptura

Post navigation

Previous: Noua tehnologie ProfHilo Structura – soluția inovatoare anti-aging!
Next: Consultanță de recrutare pentru afacerile românești: personal calificat și necalificat din Nepal și alte țări

Related Posts

Mini-vacanța de 1 Mai în aer liber: idei de plimbări, drumeții și gustări sănătoase pentru zile active

April 22, 2026 Eva Anca

DRAGOSTEA POARTĂ PANTOFII ROŞII

April 22, 2026April 22, 2026 Eva Anca

„Spărgătorul de Nuci” – un turneu de poveste pentru întreaga familie, aduce magia baletului în întreaga țară (15 noiembrie – 15 decembrie 2026)

April 21, 2026April 21, 2026 Eva Anca

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Caută

Newsletter

Abonează-te pentru a primi notificări când apar articole noi.

Thank you!

You have successfully joined our subscriber list.

.

Alzheimer – click pentru comandă

Alzheimer – click pentru comandă

Blondă în acțiune – click pentru comandă

Agenda Motivațională – click pentru comandă

Petale Scrise. Povestiri cu final neașteptat

AbstractVibes.ro

Scriu și pe:

Recent Comments

  • Eva Anca on Evvie Drake o ia de la capăt – Linda Holmes
  • Claudia on Evvie Drake o ia de la capăt – Linda Holmes
  • Eva Anca on Librăria Les Chats Noirs – Piergiorgio Pulixi
  • Claudia on Librăria Les Chats Noirs – Piergiorgio Pulixi
  • Eva Anca on Librăria de vineri – Sawako Natori
Copyright All Rights Reserved | Theme: BlockWP by Candid Themes.