Skip to content
Skip to content
Evatopia

Evatopia

Transformă-ți utopia în realitate!

  • Home
  • Despre Evatopia
    • Creații
  • Lifestyle
    • Beauty & Fashion
    • Parenting
    • Magie și spiritualitate
  • Diverse
    • Home & Deco
    • În lumea cărților
    • În lumea filmelor
  • SuperBlog
  • Contact
  • Home
  • În lumea cărților
  • Capcanele visului american, surprinse în romanul de debut al lui François Velin, American Cinerama

Capcanele visului american, surprinse în romanul de debut al lui François Velin, American Cinerama

Eva AncaMay 14, 2026

Comunicat de presă

Când visul american se transformă într-un coșmar, se naște un roman puternic, tensionat, un thriller psihologic care ține cititorul cu sufletul la gură încă de la primele pagini. American Cinerama, romanul de debut al lui François Velin, una dintre cele mai noi apariții de la Corola, marcă a Editurii ap! (ACT și Politon), este imprevizibil, sofisticat și atent conturat, devenind rapid un bestseller internațional.

Cartea este un omagiu adus celebrului oraș New York, newyorkezilor și energiei lor debordante, combinând o tensiune socială ce amintește de serialul The White Lotus cu atmosfera absurdă din After Hours al lui Martin Scorsese.

Romanul îl prezintă pe Antoine Moulière, un bărbat în vârstă de 42 de ani, analist financiar în Paris, care descoperă rapid că visul american este, de foarte multe ori, doar un mit. Împreună cu soția sa, Gabrielle, și fiica sa, Chloé, Antoine ajunge în New York, după ce primește o promovare. Însă, bucuria lui Antoine durează doar câteva zile: prima sa zi la job este și ultima, deoarece postul pentru care fusese recrutat este desființat.

Antoine nu dorește în niciun fel să accepte eșecul și nici să se întoarcă în Franța. Mai mult decât atât, din dorința lui de a reuși și de a nu se confrunta cu judecata celorlalți, Antoine alege să nu-i împărtășească nici măcar soției sale vestea că jobul pentru care s-au mutat în America nu mai există. Astfel, incapabil să renunțe la imaginea de succes pe care și-o formase în fața familiei și a prietenilor, Antoine pleacă în fiecare dimineață la „birou”, petrecându-și întreaga zi explorând New Yorkul și urmărind necunoscuți, aleatoriu, pe străzile marelui oraș. Adesea, Antoine se refugiază în cinematografe, în încercarea sa de a evita zonele în care știe că s-ar putea plimba și soția sa.

Minciuna devine din ce în ce mai greu de controlat, iar relația dintre Antoine și Gabrielle se transformă într-un mix de toxicitate și manipulare. Într-un final, Gabrielle descoperă adevărul despre viața secretă pe care o duce soțul ei și îi va arăta că știe despre pierderea postului într-un moment în care Antoine nici că se așteaptă.

 De la un capitol la altul, tensiunea crește treptat, iar cititorul se va simți prins într-un roman pe care cu greu îl va putea lăsa din mână. Plin de ironii fine, imagini cinematografice, suspans, American Cinerama  atinge puncte sensibile precum sentimentul de apartenență, relația de cuplu sau costul real și emoțional al succesului, mirajul visului american pe care toți vor să îl trăiască cu orice preț.

Despre François Velin :

Director de publicitate și antreprenor, François Velin s-a mutat în anul 2016 împreună cu familia la New York, pentru a ocupa postul de director de operațiuni al revistei de prospectivă Usbek et Rica, fondată de francezul Jérôme Ruskin. Acesta este, de altfel, evenimentul care a inspirat scrierea primului său roman, American Cinerama, care s-a bucurat de un succes enorm atât la public, cât și la critica de specialitate. Un succes meritat, dat fiind faptul că romanul este remarcabil construit, iar intensitatea dramatică crește treptat de la un capitol la altul, făcând lectura din ce în ce mai captivantă, pagină după pagină.

Pasionat de film, François Velin a absolvit cursurile de scenaristică ale École Nationale Supérieure des Métiers de l’Image et du Son (La Fémis) – cea mai apreciată școală de film din Franța. În plus, Velin a colaborat la scrierea mai multor scenarii de film și la adaptarea pentru televiziune a unui bestseller internațional. Astăzi, își împarte viața între Paris și Bretania.

***

Corola aduce în atenția cititorilor cărți de literatură, filosofie, istorie, artă, cultură, dar și cărți pentru copii. Corola.net este o marcă a Editurii ap! (ACT și Politon), cu un concept editorial care își dorește să devină un reper pe piața de carte, un sprijin real în formarea gândirii critice și un prieten de nădejde al iubitorilor de cărți din cele mai variate domenii.

Urmăriți Corola online: Website, Instagram, Facebook, Pinterest, TikTok.

***
ap! (ACT și Politon)
este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 300 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

Urmăriți ap! (ACT și Politon) online: Website, Instagram, Facebook, LinkedIn, YouTube, Tik Tok.

act si politon, editura ap!

Post navigation

Previous: ENJOY AI ajunge în România: prima competiție dedicată tehnologiei și inovației pentru copii are loc pe 4 iunie, la București
Next: Noutățile lunii mai, de la Corint

Related Posts

The Money Habit, sistemul financiar care ajută milioane de oameni să obțină independența financiară

June 3, 2026 Eva Anca
Nesolicitatele sfaturi despre crime ale celebrei Vera Wong – Jesse Q. Sutanto

Nesolicitatele sfaturi despre crime ale celebrei Vera Wong – Jesse Q. Sutanto

May 29, 2026May 29, 2026 Eva Anca

Curaj, prietenie și familie: 3 cărți de care copiii și părinții au nevoie

May 26, 2026 Eva Anca

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Caută

Newsletter

Abonează-te pentru a primi notificări când apar articole noi.

Thank you!

You have successfully joined our subscriber list.

.

Alzheimer – click pentru comandă

Alzheimer – click pentru comandă

Blondă în acțiune – click pentru comandă

Agenda Motivațională – click pentru comandă

Petale Scrise. Povestiri cu final neașteptat

AbstractVibes.ro

Scriu și pe:

Recent Comments

  • Claudia on Nesolicitatele sfaturi despre crime ale celebrei Vera Wong – Jesse Q. Sutanto
  • Eva Anca on Un ultim dans – Oana Nicoleta Boabeș
  • Claudia on Un ultim dans – Oana Nicoleta Boabeș
  • Eva Anca on O mie să cadă – Susi Hasel Mundy și Mayland Schurch
  • Eva Anca on Enchantra – Kaylie Smith
Copyright All Rights Reserved | Theme: BlockWP by Candid Themes.