Iubesc literatura asiatică și pisicile, așadar de cum a fost anunțată cartea „Vă prescriem o pisică”, de Syou Ishida, la Editura Nemira, mi-am zis că o voi lua. Am și cumpărat-o de la Târgul de Carte Gaudeamus din Oradea, dar abia acum am ajuns să o citesc. Am descoperit o lectură plăcută, relaxantă și plină de speranță, presărată cu o mică doză de paranormal – detaliu pe care l-am observat în majoritatea cărților din literatura asiatică pe care le-am citit.
Pisicile sunt cel mai bun remediu pentru suflet
Cartea cuprinde cinci capitole, fiecare având alți protagoniști, deși în final vom vedea că acestea se leagă între ele. Singurul detaliu comun este clinica pentru boli de suflet, un loc în care este greu de ajuns. Clinica este ascunsă într-o clădire veche, la capătul unei străduțe înguste din Kyōto, o străduță pe care o poți foarte ușor rata. Acolo se ajunge doar prin recomandări, însă pacienții află de existența clinicii mai degrabă ca de un zvon și niciunul nu poate spune cu exactitate cine i-a îndrumat spre ea.
Doctorul Nike și asistenta Chitose sunt cât se poate de neobișnuiți și ciudați, cu un comportament total nespecific celor care lucrează în clinici. Și ceea ce este și mai straniu este tratamentul pe care îl prescriu pacienților: pisici. Atunci când un pacient ajunge la clinică, acesta pleacă de acolo cu o cușcă de transport în care se află o pisică și o pungă de hârtie cu hrană și accesorii pentru pisica prescrisă.
Fiecare pisică ajunge însă să își îndeplinească rolul în povestea pacientului pentru care a fost prescrisă. Deși viețile oamenilor nu se „repară” așa cum își imaginau, pacienții cărora li se prescrie o pisică au parte de vindecare și transformare în moduri total neașteptate. Astfel, vedem cum pisicile joacă un rol esențial în schimbare, în regăsirea speranței și în autodescoperire.
Vă prescriem o pisică – o carte pentru suflet
Cartea „Vă prescriem o pisică” este una pentru suflet, în care fiecare cititor va descoperi cum micile feline ajută la regăsirea bucuriei în lucrurile mărunte. Cu ajutorul pisicilor primite în grijă pentru câteva zile, pacienții Clinicii pentru boli de suflet reușesc să se transforme, să se regăsească și să își schimbe viața în moduri total neașteptate. Așa cum însuși doctorul Nike le spune pacienților săi, pisicile sunt cel mai bun remediu pentru suflet. Cu blândețea lor, spiritul aventurier și personalitatea puternică, felinele predau adevărate lecții de viață, oferindu-le pacienților o nouă perspectivă asupra sufletului lor și a vieții pe care o duc.
Am citit cartea pe nerăsuflate, dar pe parcursul ei, gândul mi-a zburat necontenit către cele două pisici ale mele, precum și către pisicile pe care le-am avut de-a lungul anilor. Cartea m-a ajutat să văd cât m-au schimbat pisicile mele, cât de mult m-au ajutat să mă vindec și ce lecții prețioase mi-au oferit prin atitudinea lor și felul lor de a fi.
Recomand cu drag cartea „Vă prescriem o pisică”, de Syou Ishida, tuturor celor care își doresc să descopere o lectură emoționantă despre puterea pe care o felină o are asupra vieții unui om.

Ce subiect dragut! Mi-ar placea sa o citesc si eu.
Da, e o carte foarte simpatică.