An Nou Fericit!
Bună tuturor! Iată-ne într-o nouă numerotare calendaristică pentru anul 2024. Am încredere că ați pășit în noul an plini de optimism și speranță, cu paharul de șampanie într-o mână, iar cu cealaltă, pe umerii/șoldurile celui/celor drag/i și iubit/ți.
Nu știu cum sunteți voi, dar mie personal, de câțiva ani încoace, îmi place să-mi fac o listă cu rezoluții pentru noul an. Știu că multe persoane nu rezonează cu aceste liste, dar pentru mine, lista fiind făcută, e ca o „regulă” autoimpusă și mă străduiesc pe cât posibil să o respect.
N-am să enumăr punctele din lista mea, fiindcă v-ar plictisi 🙂, iar rezoluția despre care azi vreau să discut cu voi NU se află în lista mea… mi-a venit recent în minte, ca o șoaptă/inspirație și imediat m-am mobilizat să scriu și acest articol. Această rezoluție despre care vom discuta este de fapt și o conștientizare pe care era musai să o împărtășesc cu voi.
Sunteți familiarizați cu vorba „Viața-i ca un joc, privește-o ca atare”? Cu siguranță vă sună cunoscut, dar câți dintre voi și reușiți să o priviți astfel? Eu personal… recunosc, NU am momentan această capacitate, dar aici intervine rezoluția mea pentru anul acesta 🙂. Mi-am propus să fiu mult mai mult timp prezentă, în AICI și ACUM, iar în momentul în care această rezoluție va fi bifată, automat voi putea fi atentă și la aspectul care vizează aceasta zicală: „Viața-i un joc, privește-o ca atare.”.
Îmi aduc aminte de jocurile „Nintendo” ale generației anilor ’90. Acele console de jocuri video (manete atașate unui device care semăna cu Play Station-ul zilei de azi), ale căror jocuri erau pe niște casete de plastic ce trebuiau introduse într-un device. Aveam cu frate-meu zeci de casete, dar printre cele mai îndrăgite jocuri erau Mario, respectiv un joc cu niște rațe ce trebuiau împușcate.
Am făcut această asociere între jocurile Nintendo și Viață fără să realizez și era musai să împărtășesc cu voi această conștientizare, acel moment care pentru mine a fost chiar ca o revelație. Iar acum aș dori să fac o paralelă între acestea două pentru a putea fi mai explicită și pentru a înțelege esența acestui articol.
PARALELA ÎNTRE JOCURILE NINTENDO ȘI VIAȚA NOASTRĂ DE ZI CU ZI:
- În jocul Mario ne străduiam să câștigăm puncte și să atingem anumite niveluri, luptând din răsputeri să învingem obstacolele apărute pe parcurs (prăpăstii, dragoni, flăcări etc.). Aveam un anumit număr de vieți de care trebuia să profităm pentru a ajunge la destinația dorită. De câte ori „cădeam” ne liniștea gândul ca mai avem șanse. Dacă viețile ni se epuizau și „muream”, știam că noi deținem controlul și putem intra în joc din nou și din nou, ori de câte ori avem chef, indiferent de cât de des eșuam și trebuia să o luăm de la zero. Știam că exersând, fiind atenți, prezenți în jocul respectiv, ni se formează dexteritatea pentru manevrarea consolei, iar șansele noastre de câștig se maximizau.
- Așa și în viața de zi cu zi. Priviți viața ca pe un joc, deoarece Universul, Dumnezeu, Creatorul (cum doriți să îl numiți) are pentru noi rezervate șanse multiple, chiar dacă ici-colo ne sunt strecurate și niște impedimente, eșecuri, niște vampiri energetici, niște persoane care ne apasă butoanele precum apăsam noi butoanele consolelor. Viața-i precum un joc și avem „obligația” de a juca precum o făcea Mario. Avem certitudinea că șansele ne sunt infinite. Profităm de fiecare eșec, privindu-l ca pe o lecție. Ne asigurăm că data viitoare știm ce și cum să facem când ne împiedicăm. Iar dacă se întâmplă să ni se epuizeze „șansele”, ne luăm un moment de respiro (îl merităm cu toții), ne odihnim, integrăm ce ni s-a întâmplat și intrăm în joc din nou, cu forțe proaspete, cu același număr de vieți/șanse pe care o dată, de „n” ori le-am epuizat, dar ele revin la noi din nou și din nou, de câte ori decidem să reluăm joaca.
DUALITATEA ESTE INGREDIENTUL CHEIE PENTRU EVOLUȚIA NOASTRĂ…
„Dualitatea” se referă (simplu) la faptul că Dumnezeu a creat două extreme pentru orice. A creat binele-răul, a creat susul-josul, a creat albul-negrul, a creat ziua-noaptea etc. Aceste extreme sunt imposibile una fără cealaltă. Nu ar exista una dacă cealaltă nu ar fi fost creată. Ambele extreme sunt necesare evoluției noastre.
Nu ar exista sentimentul de iubire dacă nu am face cunoștință cu ura.
Nu am aprecia lumina dacă nu am fi făcut cunoștință și cu întunericul.
Nu am aprecia zâmbetele dacă nu am fi făcut cunoștință și cu încrâncenarea.
Nu am aprecia frumusețea dacă n-am fi cunoscut urâțenia.
Nu am aprecia bucuria fără să fi cunoscut tristețea.
Nu am aprecia abundența (de orice fel) dacă n-am fi cunoscut lipsurile.
Să-nceapă joaca, zic eu 🙂
Uitați-vă puțin în trecut… uitați-vă la cine ați fost, prin câte ați trecut, ce ați suportat, ce evenimente v-au marcat și unde sunteți acum. Ce ați învățat din fiecare lecție? Nu-i așa că fiecare lucru aparent „rău” a adus cu sine o schimbare la voi, în bine? Fără să realizați, ați jucat în viață precum o făceați la jocurile cu console. Uneori vi se apăsau butoanele (voi erați consolele) alteori ați preluat controlul și ați apăsat voi ce butoane ați considerat că ar fi de cuviință și v-ați readus în echilibru cu certitudinea că după nori apare Soarele.
Să vă fie util articolul meu și să jucați cum o știți voi mai bine 🙂. Avem șanse infinite!
Foarte fain articolul Anitei. Mi-a placut asocierea cu jocul Nintendo. Nu mi-ar fi trecut prin minte asta :))
Așa este, și eu am rămas surprinsă de asociere. Foarte ingenioasă, de altfel!
Multumesc, Claudia <3 !!! :* Si pe mine m-a luat prin surprindere ideea mea 😀 . Am avut dubii … nu cumva sa fi citit undeva despre acest subiect iar eu sa il rescriu :)) . Dar am incredere (stiu) ca a fost o inspiratie divina <3 . Un mesaj divin pe care eu a trebuit sa vi-l transmit <3 . Te pup !