Power Rangers – film Netflix – Impresii despre film

Power Rangers

Dacă sunteți cam de vârsta mea, sigur vă aduceți aminte de seria Power Rangers. Deși nu rețin foarte multe legate de acțiunea propriu-zisă, îmi amintesc bine că Power Rangers se număra printre seriile mele preferate. Când Norbi mi-a propus să vizionăm filmul, m-am bucurat și, trebuie să recunosc, am privit filmul cu o oarecare nostalgie.

Filmul este simpatic și interesant și mi-a adus aminte de serialul pe care îl urmăream cu atâta plăcere în copilărie. Este un film perfect pentru o seară de relaxare. Are acțiune suficientă, scene care te țin cu sufletul la gură și, totodată, un element adolescentin prin prisma ideii de supereroi.

Pe lângă povestea și acțiunea în sine, mi-a plăcut și grafica și modul în care au fost realizate costumele de supereroi, precum și „mașinăriile” lor. Deși nu pot spune că sunt vreo pricepută în cinematografie (dimpotrivă!), chiar am apreciat aceste detalii la film. Un lucru care mi-a atras atenția, totuși și mi-a dat oarecum de gândit cu privire la detaliile din film a fost faptul că Billy, unul dintre personaje, a declarat că este autist, însă comportamentul său extrem de entuziast parcă nu se prea potrivea acestei descrieri.

Power Rangers – cinci adolescenți deveniți supereroi, meniți să salveze lumea

Cinci adolescenți total diferiți unul de celălalt, din toate punctele de vedere, devin echipa Power Rangers. Fiecare dintre ei primește o anumită culoare, iar cel care are culoarea roșie este liderul echipei. Noua echipă a fost așteptată timp de mii de ani pentru a se forma și a lupta împotriva răufăcătoarei, Rita Repulsa.

Scopul Ritei este acela de a extrage cristalul Zeo din Pământ, cu ajutorul monstrului Goldar, creat de ea. Cu ajutorul cristalului, Rita va distruge viața pe Pământ. Cei cinci Rangeri au menirea de a proteja cristalul Zeo și, pentru asta, sunt ajutați de robotul vorbitor Alfa Cinci și de Zordon, liderul echipei Power Rangers din care a făcut parte și Rita, în trecut.

Dacă vor reuși și ce se va întâmpla atunci când Rita reapare în peisaj vă las pe voi să descoperiți, urmărind filmul.

Mie mi-a plăcut filmul și chiar mă bucur că am ales să îl vizionăm. Iar partea bună este că am descoperit că pe Netflix este și serialul. Acum doar să văd dacă reușesc să găsesc timp pentru a-l revedea.

Voi cunoașteți filmul sau serialul? V-a plăcut?

8 thoughts on “Power Rangers – film Netflix – Impresii despre film

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: