Emoji Filmul. Aventura Zâmbăreților – Impresii despre film

Emoji Filmul

Când a auzit Denisa că Emoji Filmul este pe Netflix, nu am mai scăpat de gura ei, a trebuit să ne uităm la film. Pe mine mă tenta și nu prea, să fiu sinceră. Totuși, având în vedere că înainte de asta m-am uitat cu Norbi la Power Rangers, am fost nevoită să fac un compromis să o împac și pe ea. Și așa am ajuns eu să mă uit la Emoji Filmul. Aventura Zâmbăreților. Și, dacă tot l-am vizionat, m-am gândit că ar fi frumos să vă povestesc și vouă despre el, poate vă tentează.

Emoji Filmul – un film perfect pentru copii

Acțiunea filmului Emoji se desfășoară în interiorul smartphone-ului unui băiat de liceu pe nume Alex. Totul o ia razna în telefonul lui Alex atunci când Gene, tânărul Meh din Textopolis decide că a sosit momentul să lucreze și el, ca toate emoticoanele de vârsta lui. Doar că, în Textopolis, fiecare emoticon are rolul lui bine stabilit și nu are voie să fie diferit. De exemplu, emoticonul care plânge este obligat să plângă și atunci când este fericit.

Însă Gene este un emoticon cu adevărat diferit, întrucât el nu poate să afișeze întotdeauna figura nepăsătoare, ci își transformă fața în funcție de sentimentele pe care le experimentează. Acest lucru are să-i creeze mari probleme, întrucât un emoticon trimis greșit poate duce la distrugerea lumii Textopolis.

În momentul în care se descoperă adevărul cu privire la Gene, acesta este condamnat la ștergere, fiind considerat o defecțiune. Ștergerea nu este însă în planul său, astfel că, ajutat de noul său partener, Bate Palma, pornește în căutarea hacker-ului care l-ar putea reprograma astfel încât să fie doar Meh și atât.

Aventura începe pentru cei doi și, după ce o găsesc pe hacker-iță, toți trei încep să fugă de roboții care îi caută pentru a-i distruge. Echipa nou înființată are de înfruntat numeroase pericole. De partea cealaltă a smartphone-ului, Alex are și el probleme, deoarece toată aventura din interiorul telefonului său are repercusiuni și în realitatea lui Alex. Iar atunci când Alex programează telefonul la resetare, începe cu adevărat dezastrul în Textopolis. Va reuși Gene să salveze situația?

Impresiile mele despre film

Emoji Filmul. Aventura Zâmbăreților este un film deosebit de simpatic, perfect pentru o seară de film în familie. Denisei i-a plăcut enorm și, trebuie să recunosc, deși ideea de a viziona acest film nu m-a încântat inițial, povestea chiar m-a captivat pe măsură ce filmul avansa.

Este o animație amuzantă și captivantă, ideală pentru vizionat împreună cu copiii. Este un film perfect pentru relaxare și chiar mi-a plăcut. Mi s-a părut foarte inspirat realizat, iar grafica este grozavă, din punctul meu de vedere. Cât despre Denisa, a declarat că i-ar da nota zece cu steluță acestui film.

8 thoughts on “Emoji Filmul. Aventura Zâmbăreților – Impresii despre film

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: